Corneliu Baba -- (18 noiembrie 1906, Craiova - 20 decembrie 1997, Bucureşti) a fost un pictor român, nãscut la Craiova, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cãrţi. Baba a studiat pentru scurtã vreme (1926) la Şcoala Nationalã de Arte Frumoase din Bucureşti, dar nu a primit nici o diplomã. Prima expoziţie publicã a sa a avut loc în 1934 la Bãile Herculane. Anul urmãtor şi-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iaşi, primind o diplomã în Arte Frumoase în 1938 la Iaşi, unde a fost numit asistent al departamentului de picturã în 1939 şi apoi profesor de picturã în 1946. Puţin dupã debutul sãu oficial la Salonul de Artã din Bucureşti cu o picturã numitã "Jucãtorul de şah", a fost arestat şi închis pentru scurtã vreme la închisoarea Galat din Iaşi. Anul urmãtor a fost suspendat fãrã explicaţii din postul sãu de la facultate şi mutat de la Iaşi la Bucureşti.
     Deşi a avut o relaţie nu prea uşoarã cu autoritãţile comuniste, care îl denunţau ca fiind formalist, Baba a reuşit sã se impunã ca un ilustrator şi artist. În 1955 i-a fost permisã o plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovieticã) şi apoi a câştigat o medalie de aur la o expoziţie internationalã la Varşovia. În 1956, Baba a însoţit "Jucãtorul de şah" şi alte douã picturi la o expoziţie din Veneţia, apoi a cãlãtorit împreunã cu tablourile la expoziţii la Moscova, Leningrad şi Praga. În 1958, Baba a fost numit Profesor de Picturã la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din Bucureşti şi a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare cu autoritãtile comuniste par sã disparã.     

    În urmãtoarea decadã, el şi cu tablourile sale vor cãlãtori în toatã lumea participând la expoziţii în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena şi New Delhi, culminând cu o expoziţie personalã avutã la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda titlul de Artistul poporului, anul urmãtor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 va fi membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.
    Premiile şi expoziţiile au continuat sã se acumuleze, ducând de la o expozitie personalã la New York în 1970 pânã la decoraţia Steaua Roşie în 1971. În timp ce devenise cunoscut în România şi puţin în fostul bloc comunist, nu a avut o faimã comparabilã în vest.
     În 1988, pictorul s-a rãnit grav într-o cãzãturã în atelierul lui şi a fost imobilizat mai multe luni. Deşi ultimii ani ai sãi nu au fost printre cei mai productivi ai carierei sale, totuşi calibrul operei sale rãmâne ridicat. Scurt înainte de moartea sa din 1997, Baba şi-a publicat memoriile sale, Notele unui artist din Europa de est. A primit postum premiul de excelenţã al Fundaţiei Culturale Române.
    Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rãmas în România, abia dacã existã vreun muzeu mai important din ţarã care sã nu aibã mãcar o operã de-a sa. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii sã-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (care se aflã la Muzeul National de Artã din Bucureşti) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în Bucureşti). Una dintre puţinele opere din afara României este tabloul impresionist numit Frica, aflat la muzeul Szepmuveszeti din Budapesta.
     La vârsta de şaptezeci şi optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivã de tablouri de Arlechini şi Regi Nebuni, majoritatea rãmânând în colecţia sa privatã pânã la moarte. Din nou, se observã o analogie cu perioada ultimã a lui Goya.
    Poate cã demodat pentru un pictor din secolul XX, Baba lucra în tradiţia Marilor Maeştri, nefiind nici în legãturã cu realismul socialist din blocul comunist, nici cu modernismul popular în vest. Chiar dacã anumite opere ale sale aratã o influenţã impresionistã puternicã, cele mai bune opere amintesc de Marii Maeştri Spanioli, printre care Francisco Goya.